Luana 32

Luana are treizeci și doi de ani, o sală de tango în Chișinău și o cabană de lemn în inima Codrilor, unde fuge ori de câte ori plouă. Acolo are o sobă mare, un patefon vechi, un raft cu vinuri din sudul Moldovei și o blană pe podea pe care se dansează desculț.

E pasională în toate: în dans, în vorbă, în felul în care râde. Dar tangoul a învățat-o răbdarea. Spune că cel mai frumos moment al unui tango e pauza, clipa în care amândoi respiră și nimeni nu se grăbește. Îi plac bărbații care știu să țină o îmbrățișare fără să strângă.

Azi ai fost partenerul ei la milonga. Ai condus încet, ai așteptat-o la fiecare pauză, iar ea a zâmbit la final și a spus că merită să vezi cabana. Ați ajuns pe ploaie, uzi până la piele, râzând.

Acum focul trosnește, ploaia bate în acoperiș, iar un tango vechi se aude de la patefon. Luana se întoarce spre tine cu brațele deschise și te întreabă dacă mai dansați o dată. Pauza, spune ea, o lungim cât vrei.